Pagina 38 – Viaţa secretă a obiectelor

Publicate Ianuarie 25, 2010 de pepitoid
Categorii: Sofia

M-am aşezat pe jos extenuat de atâta căutare uitându-mă descumpănit spre picioare. Unul încălţat cu un papuc, celalalt desculţ, agitând vioi din degete. De ceva timp, noul sport de interior se numeşte „eu ascund, voi găsiţi”. Trebuie remarcat însă, că fără cine ştie ce antrenament special – cel puţin mie mi-au scăpat orele ei de practică – Sofia se pricepe. Este cel mai recent hobby al ei să mute lucruri de colo colo, apoi să le aducă înapoi într-o ordine oarecare, numai ca să le trimită apoi în alte părţi numai de ea ştiute.

Cum senzaţiile din stomac mă avertizau că trebuie să ajung numaidecât la baie, am renunţat la confortul de a călca gresia rece a încăperii cu papuci şi am tulit-o mormăind nemulţumit de situaţie. Acolo, un bocanc mă aştepta lângă closet. Greu de spus ceva despre poziţia perechii sale, probabil că numai fetiţa ştie în orice moment coordonatele exacte ale fiecărui obiect. Acuma simţeam oarecum ciudă că nu am venit la baie chiar şi în singurul papuc găsit, mai ales că bocancul se potrivea pe piciorul celălalt. Aş fi stat aşezat încălţat într-un bocanc şi un papuc, mulţumit şi senin. Dar aşa, desculţ fiind şi cu pantalonii în vine, să mă încalţ numai cu un bocanc nu se cade, aş arăta cumva şleampăt.

Baia, ca şi loc potrivit pentru meditaţie, îmi oferă un bun prilej să-mi amintesc că altădată a ascuns nişte jucării atât de bine, încât eforturile cumulate ale tuturor nu au fost suficiente să le descopere. Am căutat în dulapuri, în sertare şi pe sub mobilă. Am căutat şi în cuptor ba chiar – un pic încurcaţi, e drept – şi în frigider. De înghiţit nu ar fi avut cum decât doar pe bucăţi. După câteva zile am renunţat amândoi la căutări gândind că or apărea ele într-o zi. Şi au apărut, prefăcându-se aduse de Moş Nicolae în încălţămintea Mihaelei. Se pricepe fetiţa. Dacă aş fi fost fumător urmărind să mă las de fumat i-aş fi spus imediat, „Sofia, pune-mi şi mie ţigările undeva unde să nu mă mai ispitească”. Şi aş fi stat fără nici o grijă că am şansa ca în următorii 20-30 de ani să le găsesc.

Astăzi, în febra ei de transportor hiperactiv de obiecte, Sofia s-a apucat să-mi aducă din balcon nişte greutăţi pentru exerciţii fizice. Stăteam întins pe covor uitându-mă siderat cum a reuşit să ridice în fiecare mână câte o ganteră mică şi împleticindu-se către mine în paşi nesiguri spre stânga şi dreapta, mi le-a potrivit cu viteză în poale. M-am ferit la timp de un dureros început de carieră de alto-soprană. Mândră de perfecta execuţie a acestei mutări de obiecte a fugit înapoi în balcon să treacă grabnic la un nivel mai ridicat. S-a aplecat hotărâtă şi trăgând de o ganteră dublă a ridicat-o înclinându-se periculos în direcţii oarecare. Ricoşând în mers dintr-un perete, a dat cu piciorul peste o pisică de plastic căreia i-a şi scăpat în cap greutatea de un kilogram împrăştiind-o. După ce vacarmul diverselor lucruri ce au mai zburat încoace şi încolo a trecut, fetiţa a făcut scurt ca pisica, probabil în loc de scuză şi a pornit mai departe trăgând de fier. Odată ajunsă lângă mine m-a găsit deja în alertă, încordat la maxim să parez lovitura ce se preconiza. În mare parte am şi reuşit, de restul o să am o vânătaie undeva pe pectoralul stâng.

Însă ar trebui să fiu mulţumit, măcar nu le-a ascuns pe undeva. Dacă totuşi mă gasiţi în chiloţi pe stradă nu fiţi din cale afară de surprinşi. Este clar că nu am mai găsit restul lucrurilor şi nici cheia cu care să intru în casă.

Pagina 37 – Cu gura plină

Publicate Decembrie 21, 2009 de pepitoid
Categorii: Sofia

Ce căciula mea cu animal pe ea este chestia asta albă?” se întreba Sofia cu ochii cât cepele, holbându-se pe deasupra fularului. Şi ca întrebarea-i să-şi afle liniştea răspunsului, am lăsat-o jos din braţe să verifice singură cum stă treaba cu zăpada.

Pironită şi intimidată de lipsa de reper a albului din jur, se uita neajutorată în stânga şi dreapta negăsindu-şi hotărârea direcţiei. La zece paşi depărtare de ea, o strigam amândoi să vină. După un minut şi ceva de nemişcare am gândit că poate i s-au lipit tălpile de zăpadă şi ea de fapt încearcă din răsputeri deplasarea dar ceva nu funcţionează. Şi totuşi, pe figura ei nu se citea decât mirarea peisajului, nicidecum frustrarea pantofilor neascultători.

Am hotărât că este mai potrivit să mai negocieze din cârca mea cu contextul alb din jur, poate aşa va mai prinde ceva curaj, astfel că imediat ce s-a aflat la o distanţă sigură de substanţa albă ce îi cucerise teritoriul vizual, a început să comenteze curajoasă toată chestia. O mică pauză i-a fost necesară ca să arunce câteva „ham”-uri spre doi câini grăbiţi cu treburi pe acolo, dar cum aceia nu au bagat-o în seamă, nu i-a mai băgat nici ea, reluând rapid dialogul cu suprafeţele înzăpezite din jurul nostru.

Ajunşi într-un loc încă nemarcat de paşii altora, am potrivit Sofia cu picioarele direct în zăpadă. Tăcere. Atitudinea nu-i era nici pro nici contra, cred că un nou blocaj pusese stăpânire pe ea inhibându-i exprimarea. Nu am avut mult de aşteptat până când fetiţa a considerat că poate micşora distanţa dintre ea şi zăpadă aşa încât s-a potrivit subit în patru labe. Parcă îi şi auzeam gândurile ce umflaseră căciula şi zburau pe alocuri de sub ea. „Seamănă al naibii de bine cu laptele praf chestia asta. Lapte praf… bun de tot. Logic deci că şi chestia asta… bun de tot. Cred ca o să-mi iau masa mai devreme. Gata, bag trompa în ea! Puah, ce aiureală! E rece şi nu are gust şi… e rece. Şi în plus… e rece. Cred că mai încerc odată, poate că trebuie tehnică aşa ca la suzete. Nu, nu, tot rece şi fără gust a rămas”. Seria de încercări a lasat în urmă nişte urme…unii le-ar spune îngeraşi de zăpadă după cum am mai auzit… eu le-aş asemui mai degrabă cu urmele unui ren beat de la sania lu’ Moşu’… eventual şi el tot pilit.

Din partea mea Sofia, poţi să deszăpezeşti locul înfulecănd omăt, dar o singură nelinişte am. Să ai te rog grijă să nu mănânci din zăpada galbenă!

Pagina 36 – Super-Star

Publicate Octombrie 26, 2009 de pepitoid
Categorii: Sofia

La noi la studio am petrecut o zi specială. Pregătită îndelung şi cu atenţie la cele mai mici detalii, sesiunea foto trebuia să mulţumească un personaj cu un ochi deosebit de critic ce nu acceptă indulgenţă sau jumătăţile de măsură în ceea ce priveşte propria imagine.

În lumina reflectoarelor, cu cei patru dinţi zâmbind mândru şi mersul inspirat direct din Chaplin (fără baston), troneaza Sofia prinsă în vârtejul statutului de vedetă.

_MG_2362

Fetiţa îşi începe sesiunea de modelling vertiginos, fără şovaire, cu siguranţa pe care i-o conferă energia debordantă ce explodează deseori haotic, aruncând-o direct în fund pe scutecul amortizor.

_MG_2405 p

Priveşte de sus mulţimea adunată la eveniment, cu o infatuare îndelung studiată, la fel cum îi sunt şi paşii aruncaţi unul după altul cu emfază pe suprafaţa scăldată de luminile scenei.

www.studiosapte.ro

O suită de admiratori sunt cu greu ţinuţi pe loc de gărzile de corp, însă unul reuşeşte să pătrundă sacrificându-şi o mânecă de la haină. Transpirat şi ciufulit, sare cu mâinile înainte ţinând strâns scutecul pe care Sofia îi va da un autograf.

www.studiosapte.ro

Cu ego-ul suficient satisfăcut de mulţimea ce o adulează, iese elegant de pe scenă târându-şi triumfătoare ciorapii niţel căzuţi şi jucăria încolăcită pe piciorul stâng.

www.studiosapte.ro

În loc de „bis”, mai aruncă o ultimă ocheadă spre camera de luat vederi cea mai apropiată.

www.studiosapte.ro

Pagina 35 – Ieşi te rog din frigider!

Publicate Septembrie 28, 2009 de pepitoid
Categorii: Sofia

Simetria ronţăitor-agresivă ce sălăşuieste în gura fetiţei îşi are constituţia în cei doi dinţi de sus şi cei doi de jos. Este absolut suficient pentru a putea ronţăi mânere de scaun, colţuri de mobilă, suzete torturate, degete luate prin surprindere, reviste diverse şi nu în ultimă instanţă, îndeajuns cât să folosesc fetiţa pe post de unealtă de dulgherie. Pare chiar proiectată pentru aşa ceva. O ţii cu o mână de capătul picioarelor, cu cealaltă de sub piept şi aşa la orizontală, ataci fără ezitare mobilierul în vederea finisării. Nu mai vorbesc că e cea mai bună armă împotriva câinilor agresivi, vorba aceea, am o fetiţă şi nu mi-e teamă s-o folosesc!

Sigur că a trebuit parcursă ceva aşteptare până să ajungă să-şi dezvolte această funcţie. Pe când alţi copii de vârsta ei aveau deja zâmbete împrumutate din reclame la pastă de dinţi, ea avea un dinte sus în stânga şi unul jos în dreapta şi zâmbea uşor diagonal dar sincer. Detalii de altfel, care nu au împiedicat-o să şi-i ascută deseori în mâinile noastre sau în diverse jucării care beleau ochii cât cepele când erau muşcate de cur cu sete. Pardon! De popou. Cum aş putea să nu o înţeleg când a trecut printr-atâta suferinţă ca să-şi iţească dinţii la suprafaţa molfăielii obişnuite. Păi eu dacă mă gândesc că ar fi necesar să sufăr să-mi crească să spunem, un aruncător de grenade în frunte, apoi nu l-aş folosi cu maxim zel să dinamitez o grămadă de spaţii şi oameni ce-mi sunt simpatici? Într-o zi de hoinărit cu maşina prin oraş de exemplu, aş putea reduce traficul cel puţin la jumate, parol! Sigur că Sofia ne muşcă din iubire, nu că ar vrea să ne înfulece puţin câte puţin şi chiar nu aş avea nici o problemă cu asta, dacă nu mi-ar da involuntar lacrimile la câte o manifestare de iubire de-a ei. Lacrimi de emoţie desigur.

Pericolul este maxim în dimineţile în care picioarele îmi ies de sub pătură peste marginea patului. N-am fost obişnuit să dorm cu animale carnivore în jurul meu şi nu-mi stă mintea să mă feresc, mai ales în somn. Mă trezesc brutal prea târziu, când sunt deja marcat de o grimasă interogativă, agăţat de tavan cu o mână, în timp ce cu cealaltă mă ţin de degetul mare de la picior ce îmi pulsează roşu şi mare. Sofia râde. Eu plâng. Lacrimile emoţiei, ţin să vă reamintesc.

Acuma, când am un moment de linişte cu Sofia omorând un morcov, stau normal pe scaun fără să ţin picioarele sub mine şi mă gândesc că toate aceste lucruri îmi dezvăluie cu uşurinţă explicaţia dăţilor în care deschizând uşa la frigider, Sofia aleargă cu frenezie în toate cele patru picioare să ajungă prima în sertarul de legume.

Însă scenariul în care fugim prin casă cu Sofia zburând în patru labe după noi, mi se conturează îngrijorător de clar. Mă văd aruncând înapoi cu scaune pulverizate în aşchii mici din dinţii fetiţei, alergăm dărâmând în urma noastră bibliotecile, transformate pe loc în fulgi de hârtie şi rumeguş de maşina de ronţăit ce vine implacabil după noi. Ajutoare de pe margine mai aruncă câte o halcă de carne să ne ofere un oarecare avans, iar copiii cu zâmbet de pastă de dinţi se uită cu interes la toată tevatura. Părinţi, feriţi-vă! Dominaţia bebeluşilor cu patru dinţi e pe cale să înceapă!

Pagina 34 – Le vrai connaisseur

Publicate Septembrie 9, 2009 de pepitoid
Categorii: Sofia

Unii se calmează luând în gură o ţigare, alţii o sticlă de băutură, poate unii sug o acadea sau o îngheţată pe băţ, dar în timp ce eu am decis că mai bine ascult AC-DC la un volum duşmănos timpanului decât să mă calmez cu ceva în gură, Sofia, încă ne-experimentată în privinţa opţiunilor acestei lumi, aleargă frenetic după suzetă, imediat ce simte că proaspătu-i psihic prinde culori uşor mohorâte. Este destul de greu să o împiedici, în primul rând pentru că acuma ştie deja că suzeta stă în locul unde doarme şi în al doilea rând, pentru că te poţi pomeni cu un foarte lung text de dojană, format din repetiţia aceloraşi silabe bine dozate într-o logoree ca un foc de mitralieră scăpată de sub control.

V-aţi putea întreba de ce Sofia are momentele ei de indispoziţie, iar răspunsul este pe cât de variat pe atât de simplu. Ba îi este foame, ba îi este somn, ba a speriat-o vaca naibii care scoate sunete bizare, sau dacă a căzut în fund pe sacul cu jucării s-a trezit cine ştie ce flaşnetă cu bateriile secate, să mai aibă un ultim spasm sonor exact când e mai nepotrivit. Motive sunt cu duiumul, lumea asta este agresivă rău şi numai cu suzeta în gură fetiţa îi poate ţine piept neînfricată. Speriată de vreo creatură de pluş colorat, fuge repede cu toate cele patru picioare la suzetă şi se întoarce victorioasă apoi, cu o privire de supererou ce şi-a luat mantia fără de care nu poate să fie plin de supereroism. Şi astfel, cu puterile-i augumentate peste măsură, înfruntă cu stoicism vaca placidă ce i-a zdruncinat calmul, ori turbatul telefon de plastic ce sună din când în când declanşat de reguli complet ascunse înţelegerii noastre.

Astăzi însă, m-am decis să pun copilul în faţa unei probleme a cărei rezolvare ţine cu siguranţă de geniu sau măcar de o profundă gândire analitică, sau poate – în fine – de niscaiva intuiţie feminină măcar. Admit că unul dintre gândurile ascunse a fost să încerc să o lecuiesc un pic de drogul suzetei – suzetonină cred că am să-i spun – atunci când i-am pus încă trei suzete lângă cea spre care alerga tropăind frenetic mâini şi genunchi. Aşteptam să o văd cum intră într-un blocaj decizional, cum transpiră făcând corelaţii şi comparaţii, cum se enervează în faţa obligatoriei alegeri.

Sofia s-a aşezat cu solemnitate în fund şi a prins ferm una dintre suzete cu două degete. Cu expresia celui mai renumit degustător de vinuri atunci când priveşte în lumină paharul cu rosé, fetiţa a ridicat suzeta la nivelul ochilor analizând cu o mină serioasă modelul. Ţinând în continuare mâna strânsă, a întins-o pe cealaltă după următoarea opţiune. Stătea acuma privind ambele suzete şi întorcându-le uşor pentru o verificare detaliată din mai multe unghiuri. Ca un adevărat cunoscător în materie ce se dovedeşte a fi, ştie că inspecţia vizuală este doar o parte a comparaţiei, aşadar fără ezitare a dus în gură prima suzetă, molfăind-o usor încruntată, simţind forma şi textura, fermitatea cu care rezistă sucţiunii, etanşeitatea care nu trebuie să fie absolută ci să aibă o oarecare flexibilitate, priza la nivelul inelului-mâner, precum şi aspecte mult mai subtile cum ar fi zgomotul generat, sau viteza cu care poate fi întoarsă dacă a fost introdusă în gură greşit. Ca observator neavenit aş fi spus că suzeta simetrică câstigă sigur, pentru că nu trebuie să o întorci indiferent cum ai băgat-o în gură, dar vai cât de slabe îmi sunt cunoştinţele în materie. Acel avantaj este minor pe lângă lipsa fidelităţii anatomice, potrivirea marginii de jos la nivelul bărbiei şi până la urmă – de ce nu – satisfacerea secvenţei corecte de folosire a unei suzete prin introducerea voită invers pentru a putea fi rotită în gură, act ce probabil ofera mulţumire abia atunci când ai depăşit un anumit nivel în domeniu, abia atunci când eşti un adevărat şi notoriu cunoscător în utilizarea suzetelor.

Pe rând, a evaluat fiecare dintre cele patru obiecte cu o migală de ceasornicar şi cu o seriozitate şi concentrare ce eu probabil nu aş avea-o nici la dezamorsarea unei bombe. Singurul moment ce a pus-o niţel în dificultate, lucru pe care cu greu l-a lăsat să se întrevadă, a fost situaţia în care avea câte o suzetă în fiecare mână şi una în gură şi o privire uşor contrariată spre a patra suzetă, privire ce parcă şoptea „de ce nu m-a facut mama caracatiţă”. Cu toate acestea, să nu care cumva să credeţi că nu a încercat să rezolve problema cu piciorul. A renunţat totuşi, gândind pesemne că nu se cade ca din poziţia ei de homo sapiens – chiar dacă încă nu erectus – să se folosească de gesturi specifice primatelor.

Fără doar şi poate, câştigătoarea dintre cele patru este cea mai bună. Eu unul, nu am nici o îndoială! Nu o deranjează totuşi să aibă o suzetă în gură şi una în mână – bănuiesc că pentru backup – nu se ştie niciodată ce vremuri grele intervin.

Pagina 33 – Sofia s-a murat în mare

Publicate Iulie 18, 2009 de pepitoid
Categorii: Sofia

Plecând de la vorba „…a încerca marea cu degetul…” noi am încercat marea cu Sofia. Ce catastrofă ar fi putut să iasă din treaba asta? Un tsunami? Un vârtej care să înghită nudişti neatenţi? Nici gând! Pe post de martor al evenimentului şi ameliorator al flotanţei fetiţei, am folosit raţa gonflabilă cu chiloţi. Acesta este un dispozitiv cu isteţime adaptat la modul de înot al bebeluşilor. Bebeluşul, probabil, înoată mai ales în patru labe pe fundul mării, pentru că cel puţin al nostru era atât de magnetizat de onduleurile optice ale pietrelor de sub apă, că abia am ţinut-o să nu se ducă să le culeagă pe toate. Ce naiba aş fi făcut cu atâtea pietre? Ca să revin la animalul gonflabil, în timp ce bagi aer în raţă şi îţi trimiţi pulsul în valori exotice, observi prin ochii deja uşor împăienjeniţi de atâta suflat în curul acesteia, cum la gură ţi se formează întâi un colac, ce curios din fire scoate brusc un cap colorat din el cu tot cu cioc. Eu susţin că este raţă pentru că la un moment dat, presiunea din ea învingând presiunea din mine, mi-a tras un vânt înapoi prin buşon pe care cu grabă m-am repezit să-l reţin, acţiune ce mi-a reuşit  însă doar parţial, restul de aer ieşind într-un măcănit neterminat. Alţii susţin că nu s-a auzit ca un măcănit, ci mai curând ca atunci când Sofia umflă scurt şi zgomotos scutecul. Dat fiind că eram cu gura chiar acolo, agresez fără reţinere pe oricine nu crede că a fost măcănit. Odată raţa umflată, în mijlocul colacului observi un chilot cu două găuri. Bagi fetiţa în chilot şi gata, toate pânzele sus! Îmi dau seama că o întrebare mi s-a născut subit şi anume, cum ar arăta un chilot cu o singură gaură?

Primul contact cu apa a fost sub semnul dilematic al mediului necunoscut. Oarecum veselă şi jucăuşă, dar în acelaşi timp reţinută şi niţel speriată, Sofia trăgea brusc picioarele sus de fiecare dată când încercam să o învăţ primele mişcări de schi nautic. O dată picioarele sus, a doua oară picioarele sus, a treia oara la fel, Sofia! Nu ai încă vârsta să stai cu cracii pe sus, nu se cade şi nu este de bon-ton. Ca o rezolvare şi concluzie, primul contact cu marea a fost făcut cu fundul. Probabil prea străină pentru picioare dar tocmai bună pentru posterior, apa mării s-a împrietenit cu fetiţa destul de repede, moment în care am şi înfipt-o în găurile raţei. Nu mă judecaţi că sună atât de ciudat, vă garantez că raţa nu a avut nimic împotrivă şi nici un alt animal nu a fost agresat sau abuzat în cadrul acestor evenimente.

Împingând uşor fetiţa de la unul la altul, aceasta a trecut pe nesimţite de la clipoceli de râs la zornăieli de uşoară smiorcăială, semn că pentru prima baie cu temperatura necontrolată, pH aleator şi curenţi mai puternici decât cei ai duşului este suficient. Învelită acuma în prosop, dârdâia uşor în acelaşi timp cu clănţănitul dinţilor inexistenţi. Un clănţănit moale de gingii, ca să mă păstrez corect. Mie personal apa mi-a părut chiar caldă, însă este la fel de adevarat ca eu nu intru întâi cu fundul ci cu picioarele. Fiecare cu stilul său.

_MG_9029_proc

Pagina 32 – Sofia s-a copt pe plajă.

Publicate Iulie 16, 2009 de pepitoid
Categorii: Sofia

Tolanită nonşalant pe prosop, Sofia savurează razele solare bine filtrate de umbrela de deasupra. E profund încântată de avalanşa de imagini şi sunete noi de pe plajă. Valuri, fâlfâit de umbrele, muzici diluate de pe la terase, ţipete de pescăruşi care trec în V-uri, mulţi oameni vorbind şi desigur, strigăte îngrijorate de mame responsabile: Miăiţă! Nu intra mamă în apă ca ti papă miduza!

Noul set de jucării cu specific litoral o amuză nespus de mult. Grebla verde este incomparabil mai gustoasă decât lopăţica roşie şi nici una nu egalează savoarea camionului de plastic ce poate transporta delicioasele forme de scoică. Am impresia că toată plaja de la 2 Mai are în sine un gust aparte, mult potenţat de algele puturoase eşuate cu kilogramele la soare care, dealtfel, îşi aduc oricum aportul la farmecul locului.

Am ieşit la bronzat pe plaja de nudişti. O fi bine, o fi rău? Noi, mai pudici, am ţinut obişnuitele petice de pânză prin locurile mai albe, Sofia, şi mai pudică, şi-a ţinut ditamai scutecul pe ea. Plus pălăria. Acest lucru îmi sugerează că probabilitatea de a ajunge o de succes dansatoare la bară, este relativ mică. În fine, singurul inconvenient resimţit pe plaja de nudişti a fost doar atunci când, pierdut fiind cu ochii în nemărginire, mi-a trecut o bălăngănită puţă prin faţă, deraindu-mi niţel şirul gândurilor. Am clipit repede de câteva ori şi mi-am reluat propria-mi dizolvare în orizontul intangibil al mării. Cât despre impresia Sofiei în acest sens, poate crede că a văzut ciocul berzei, o barză mai flască şi ofilită,  ce ştiu eu?

Uşor plictisită de stat pe spate, sau poate doar intuind că bronzul trebuie acumulat uniform pe toate părţile corpului, fetiţa a început să se rostogolească spre poziţia bărcuţă pe burtă. O mică problemă de orientare, omite deseori să-i comunice că a ajuns în poziţia dorită, aşa că ea continuă cu rostogolirea cam cum întorc ăştia hamburgerii la fast-food. Pe faţă, pe dos, pe faţă, pe dos…pătura este limitată Sofia! O să ajungi în nisip! Nu că acesta ar fi un lucru neapărat rău, dar cum ea preferă să folosească simţul gustului înainte de cel tactil, nisipul nu este cel mai potrivit context pentru cele numai 9 luni de obiecte linse, supte şi molfăite. Avântul de hamburger răsucit i-a fost nemilos curmat şi am considerat că pentru o vreme poziţia şezând este cea mai sigură.

Privirea-i expresivă în timp ce molfăia resemnată grebla verde îmi spunea clar că tare ar fi vrut să ajungă în modul acesta până în Vama Veche.