Pagina 45 – La patru roţi


Când te vei afla duminică la munte, în zi răcoroasă dar cu soarele mare, vei ieşi afară şi te vei lovi de o movilă de alegeri în care începi apoi să sapi căutând ceea ce vei face în continuare. Poţi să te plimbi, poţi să stai în patru labe să miroşi iarba, poţi să molfăi relaxat ceva cu o băutură în mână, poţi să alergi, să te caţeri, să te dai pe două roţi în sus sau în jos, să imiţi animalele muntelui sau să emani raison-uri filosofice. Ai putea doar să stai şi să te gândeşti ce să faci sau ai putea şti exact ce ai de făcut dar să nu faci ci doar să stai. Oricum, noi nu aveam nimic special planificat dar cum simţeam că ar fi bun ceva ce implică efort şi adrenalină iar biciclete nu aveam, ne-am gândit să închiriem. Dar cum dintre noi trei doar eu am kilometri bătuţi cu bicicleta pe munte, am hotărât că este mai înţelept să mergem cu toţii pe aceeaşi bicicletă. Despre trei într-o barcă s-a mai povestit dar despre trei pe o bicicletă parcă nu.

Dacă stau şi cuget acum la etimologia cuvântului bicicletă realizez că este simplu să denumeşti un obiect care implică mişcare ciclică la dublu. Adică în ideea că „Vezi bă că ţi se învârte roţile. Amândouă.” i s-a spus bicicletă. Dar ca să urci trei persoane pe ea cred că trebuie complexificat cuvântul niţel deoarece în general este prevăzută cu un singur loc şi de aceea nimeni nu s-a gândit să includă în denumire şi numărul de locuri. Nouă ne trebuia o tri-biciletă care nu înseamnă că are trei ori două roţi adică un total de şase ci două roţi şi trei locuri. Şi patru uşi, portbagaj, umbreluţă de soare şi radio efem. A! Şi odorizant cu parfum de conifere. Eu fără acest minim nu mă duc la competiţii de mountain-bike pe munte aliniindu-mă la regula în care „dacă tot e greu măcar să fie uşor”.

Toată această problematică spinoasă a fost rezolvată de Sofia simplu exclamând „Uite! Vreau să mergem cu aia!”. Pe stradă tocmai trecea o „aia”. Eu mi-aş dori să îi ştiu numele şi să putem face elegant referire la „aia” printr-o denumire nu neapărat pretenţioasă dar măcar mai puţin generică, însă „aia” arăta ca un fel de căruţă care nu se dezvoltase complet, cu coviltir şi foarte portocalie. Patru locuri, două în faţă şi două în spate, deci mai mult decât suficient pentru noi trei astfel încât puteam lua şi un autostopist sau măcar un blatist ceva şi pentru direcţie un volan subdimensionat care îţi dădea senzaţia că trebuie să învârţi foarte delicat şi cu atenţie un mic robinet ca să întorci un camion de mare tonaj. Avea patru roţi aşa că îi putem spune cvadricicletă cu patru locuri. Deci cvadri-cvadricicletă acoperită, cu direcţie ambiguă. Nu avea radio efem şi nici odorizant dar nu puteam fi atât de pretenţioşi mai ales că ni se împlinea visul de a merge toată familia pe o singură bici…pardon, cvadricicletă.

În parcarea special desemnată acestor vehicule mai era unul singur aşa că m-am repezit spre locul de unde se închiriau. Avântul mi s-a întors brutal în stomac la auzul propoziţiei ” 50 de lei, o oră” dar nu m-am dat bătut şi mi-am spus, chiar dacă ştiu că sunt furat măcar să nu mi se vadă pe faţă. Astfel, nu sunt furat pe faţă. Locurile din spate erau pentru cei care intrau pe post de motoare urmând ca cei din faţă să savureze plimbarea cu vântul în plete. Am înţeles dintr-o singură estimare că nu voi putea împinge singur la pedale mastodontul, aşa că am potrivit Sofia protestând şi gesticulând din picioarele încă prea mici că vrea ea la pedale, pe un scaun din faţă şi noi doi ne-am aşezat în spate la propulsie cu mine la volan sau robinet sau ce o fi fost chestia aia pentru direcţie. Ne-a fost arătată şi frâna că doar nu pleci cu vaporul fără să îl poţi opri trăgând de o bară în sus. Sunt obişnuit cu frâne pe ghidon dar mi-am spus că mă voi descurca trăgând de bări, chiar exersez şi alte grupe musculare nu doar cele de la picioare.

Ieşim încet cu spatele din parcarea de cvadricilete în stradă ca să ne putem avânta în zare, moment în care trece vijelios pe lângă noi cocoţată pe o altă cvadricicletă o familie cu aceeaşi componenţă de două propulsoare adulte şi un copil pe post de girofar frontal. Simţul competiţiei explodează subit şi scoatem imediat elefantul pe poziţie începând apoi să pedalăm frenetic să ajungem din urmă concurenţii cu numărul 5 pictat cu alb pe fundalul portocaliu. Viteza este ameţitoare, vântul şuieră pe sub coviltirul care pendulează cu mii de scârţâituri, cele patru roţi se învârtesc nebuneşte, toţi muşchii ne sunt încordaţi iar fetiţa lansează strigăte războinice la fugarii din faţa noastră. Pedalăm furibund îmbătaţi de viteză. Ajunşi în spatele lor îi ghicim încrâncenaţi încercând să scape de urmăritori. Nu au nici o şansă. Cele două şandramale intră fulgerător pe o străduţă îngustă unde nu mai avem loc sa îi depăşim, dar după un calcul tactic rapid suim cu două roţi pe o ridicătură pe trotuar şi trecem pedalând frenetic pe lângă ei în regim de teren accidentat cu două roţi ridicate pe bordură şi două jos pe stradă cu coteţul înclinat periculos scârţâind din toate şuruburile şi îmbinările. Suntem ca o vijelie de neoprit, ca o rachetă, ca o turmă de mamuţi înfuriaţi.

În acest timp, din spate, trece pe lângă noi şi ne depăşeşte agale, o pereche de bătrânei la braţ ieşită la o plimbare uşoară în staţiune.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Sofia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: