Pagina 41 – Dedesupturi


Stau în patru labe şi încerc să-mi imaginez ce înseamnă să ai parte de lume din perspectiva asta toată ziua. În poziţia asta, sunt exact la înălţimea Sofiei – sigur, ţin capul niţel ridicat, par un fel de şoricar dârz. Nu, nu şoricar că ăla este mai mult lung, ai impresia că se curbează când dă colţul, parcă e troleibuz cu burduf, să zicem un alt animal, un…ornitorinc, un giraf cu gâtul scurt un pârş alpin ceva…dar ce contează, de ce să deviez de la subiect? Stau aşa în patru labe şi mă uit în jur. Să mă deplasez e destul de greu că fac bătături şi vânătăi la genunchi şi dacă vreau brusc să ies în pantaloni scurţi să dau zăpada mi se vor vedea picioarele uşor inestetic. Stând aşa, mă transpun în poziţie ridicată dar la înălţimea fetiţei.

O mare parte din câmpul vizual este acoperită de o uşă de la un bufet pe care stă televizorul şi sunt cu fruntea chiar în dreptul mânerului. Dacă din bufet va ieşi ursuleţul Zadic deschizând brusc uşa, îmi va face un tatuaj haios între ochi. Televizorul este undeva sus, se pierde adâncit în tavan, iar la stânga, un fotoliu. Şezutul său îmi ajunge la burtă şi încercarea de a mă urca pe el îmi cere un exerciţiu de voinţă semnificativ. Oare trebuia să luăm fotolii mai joase? Un tatami ar fi fost tocmai bun cred. Ajung lângă o masă şi habar n-am ce-i pe ea însă pot să descriu în detaliu cum arată tăblia mesei pe dedesupt. Ridic mâna să văd totuşi pe deasupra ce este de prins şi orice ar fi de prins este bun de tras pentru un studiu amănunţit. Acum studiez amănunţit o ciorbă care a venit brusc cu tot cu strachină şi s-a grăbit în toate direcţiile pe gresia din bucătărie. Strachina se învârte ciudat pe jos cu un zgomot interesant. Pare totuşi să nu fie un lucru tocmai bun ceea ce am făcut. Voi remedia situaţia încercând alt obiect de pe masă. Simt că mai este ceva dar nu pot să apuc şi e frustrant. Acolo este ceva şi eu nu ştiu ce. Se vede un colţişor de faţă de masă pe care îl pot aduce mai aproape. Vin pe rând cu frenezie pahare, solniţe, tacâmuri şi felii de pâine se zbat acuma un pic pe jos până rămân inerte. M-a speriat tot vacarmul ăsta şi fug grabită spre camera mea unde sunt în siguranţă. Doamne ce mult este de alergat până acolo, abia am străbătut sufrageria şi acuma că am ajuns într-un suflet la uşa încăperii mă uit descumpănita în sus la clanţă. Ştiu că pot să o deschid că am mai făcut-o de atâtea ori, dar e greu. Mă întorc fără chef de sărit la clanţă mai ales că îmi pare că zgomotul din bucătărie s-a oprit.

Mă uit spre cărţile de pe poliţe. Ce mult aş vrea să le pot vedea pe toate de aproape. Trebuie să mă ţin la distanţă de poliţa de jos că are colţul acela atât de agresiv. L-am rotunjit deja un pic cu capul dar tot neprietenos a rămas. Oare tata de ce nu l-a pus gata rotunjit? Şi în plus poliţa asta arată urât pe dedesupt, mai bine ar da-o jos şi ar pune cărţile uite aici, lângă mine, pe parchet. Aveam şi eu multe cărţi mari, lucioase, colorate şi de când am început să le rup paginile au început să dispară. Nu am înţeles de ce se rup foile, eu încerc să dezlipesc desenele din ele ca în cele două cărţi cu animale de lipit în spaţiile goale. Mama se supără, tata se supără, eu mă supăr că desenele nu se dezlipesc din toate cărţile. Nu mai înţeleg nimic şi vreau să văd ce desene sunt în astea de sus multe şi felurite. Nu pot. Nu ajung.

Ia uite, acolo era semnul ăla de carte! Futu-i! A trebuit să umblu prin casă în patru labe ca să-l descopăr. Ah ce mă doare gâtul!

 

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Sofia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: