Pagina 40 – Oh, la vache!


Întâmplări din această perioadă în care s-a umplut de timp între ultima pagină din jurnal şi aceasta, se vor mai iţi pe ici colo în paginile ce vor urma. Dar nu tărăgănăm cu explicaţii pentru că nu acesta este rostul ci plonjăm direct în problematică.

În acest fel, eu singur fiind acasă cu Sofia din cauza unor muci ce cu îndârjire se opuneau activităţii obişnuite de grădiniţă, cu mama la servici şi eu de servici prin urmare, încercam să îmi strecor în timp şi activităţi oarecum normale şi, doresc să adaug, câteodată indispensabile, cum ar fi mersul la closet. Mersul la closet poate rămâne un act ce trece nesemnificativ printre celelalte activităţi ale zilei – presupunând că nu este locul predilect pentru scris compoziţii, rezolvat teoreme sau avânt filozofic – însă cu o fetiţă mică, curioasă, activă şi veselă se poate transforma în catastrofă. Logica m-a împins convingător spre a mă încuia acolo ca să am respectivele minute de linişte. Înainte totuşi – asta şi pentru că bătut în cap mi-am spus că nu sunt – am hotărât să-i dau o activitate Sofiei să o ţină ocupată şi cum tot era vremea laptelui de dimineaţă, i-am preparat doza respectivă şi prin intermediul biberonului, uite ia! bagă! (după cum se va vedea, ulterior am aflat că trecuse de faza de biberon dimineaţa, aceasta rămânând o ustensilă de seară doar).

Cu câtă linişte şi mulţumire de sine şi de planul elaborat m-am aşezat apoi în baie. După cinci minute, obişnuitele chiţăituri la uşă nu apăruseră încă. Există o regulă de aur. Dacă nu auzi Sofia, înseamnă că face ceva ce sigur nu ţi-ai dori să facă. Este o regulă ce niciodată, dar absolut niciodată nu trebuie încălcată. Ai prins curaj, ţi-ai zis că ai planificat situaţia sau că ai controlul evenimentelor – plăteşti!

Chiar cu chiloţii în vine nu se făcea să ies, aşadar mi-au mai fost necesare încă vreo cinci minute de reorganizare şi regrupare personală. Nici în aceste următoare cinci minute, Sofia nu a dat semne ca are deranj sau jenă la faptul că a rămas singură. Chiar şi aşa, cu regula de aur în minte, imaginaţia mea nu putea cuprinde rezultatul imaginaţiei copilului. Am deschis uşa încrezător în responsabilitatea fetiţei, iar dacă nu în asta, atunci în planul meu cu biberon şi dacă nici aşa, în norocul divin. Era totuşi o zi în care alinierea astrelor nu-mi era favorabilă. Dar chiar deloc. Primul lucru în care am călcat ieşind pe hol, era ceva umed ce mi-a smuls privirea în jos. O potecă demnă de Hansel şi Gretel se întindea la picioarele mele şi se pierdea undeva în zare. O potecă albă şi lichidă. Încercând să păşesc printre locurile rămase nemarcate, mă convingeam că nu halucinez şi din ce în ce mai uimit descopeream o nouă hartă a casei. Pe jos. Pe Sofia am găsit-o tronând în mijlocul camerei sale cu botoşii mustind de lapte şi cu biberonul gol ridicat triumfător într-o mână. Avea o figură din care lipsea doar exclamaţia Evrika! A fost cu uşurinţă înlocuită cu exclamaţia Uteee! Toată camera ei era tapisată – pe acolo pe unde nu reuşea covorul să acopere parchetul – cu lapte. Picătură lângă picătură lângă picătură în mod sistematic, aproape nemţesc aş putea spune. O accidentală şi nefericită sincopă în procesul de acoperire se vedea lucind scurgător undeva pe peretele de sub fereastră.

Mintea mea blocată nu numai că nu găsea o frază de dojană dar nu găsea nici măcar sensul acestei căutări. Totul era mult prea elaborat şi perfect ca să mai încapă o ceartă. Ieşind din camera ei tacut şi cu o expresie pe care probabil numai Sofia ar putea s-o povestească, am continuat să fac paşi mari şi labirintici pe hol spre sufragerie ştiind că mopul este undeva în bucătărie. Multă poveste mai era însă scrisă până la mop într-o sufragerie în care albul se aşternuse clipocind pe jos. Nu mai aveam decât o singură întrebare care-mi ocupa deja toata mintea. Cum pălăria mea a acoperit toată casa cu lapte dintr-un singur biberon de câteva zeci de grame? Ar trebui să mă înveţe şi pe mine, aş colora suprafeţe imense cu un singur tub de culoare sau aş varui casa poporului cu o ceşcuţă de var. Şi totul în doar zece minute! Cum să cerţi copilul pentru un asemenea talent miraculos?

Şi chiar dacă mai devreme consideram că alinierea astrelor era defectuoasă, Sofia luase în mână Universul şi hotărâtă afirma: Dă-mi puţină Fulga şi te plimb pe Calea Lactee.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Sofia

3 comentarii pe “Pagina 40 – Oh, la vache!”

  1. Cristina Says:

    Simpatică, postarea și întamplarea!

  2. constanta Says:

    super
    acum imi amintesc CU PLACERE de nazdraveniile
    baiatului meu

  3. pepitoid Says:

    Multumim Cristina!

    Constanta 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: