Arhivă pentru Ianuarie 2010

Pagina 38 – Viaţa secretă a obiectelor

Ianuarie 25, 2010

M-am aşezat pe jos extenuat de atâta căutare uitându-mă descumpănit spre picioare. Unul încălţat cu un papuc, celalalt desculţ, agitând vioi din degete. De ceva timp, noul sport de interior se numeşte „eu ascund, voi găsiţi”. Trebuie remarcat însă, că fără cine ştie ce antrenament special – cel puţin mie mi-au scăpat orele ei de practică – Sofia se pricepe. Este cel mai recent hobby al ei să mute lucruri de colo colo, apoi să le aducă înapoi într-o ordine oarecare, numai ca să le trimită apoi în alte părţi numai de ea ştiute.

Cum senzaţiile din stomac mă avertizau că trebuie să ajung numaidecât la baie, am renunţat la confortul de a călca gresia rece a încăperii cu papuci şi am tulit-o mormăind nemulţumit de situaţie. Acolo, un bocanc mă aştepta lângă closet. Greu de spus ceva despre poziţia perechii sale, probabil că numai fetiţa ştie în orice moment coordonatele exacte ale fiecărui obiect. Acuma simţeam oarecum ciudă că nu am venit la baie chiar şi în singurul papuc găsit, mai ales că bocancul se potrivea pe piciorul celălalt. Aş fi stat aşezat încălţat într-un bocanc şi un papuc, mulţumit şi senin. Dar aşa, desculţ fiind şi cu pantalonii în vine, să mă încalţ numai cu un bocanc nu se cade, aş arăta cumva şleampăt.

Baia, ca şi loc potrivit pentru meditaţie, îmi oferă un bun prilej să-mi amintesc că altădată a ascuns nişte jucării atât de bine, încât eforturile cumulate ale tuturor nu au fost suficiente să le descopere. Am căutat în dulapuri, în sertare şi pe sub mobilă. Am căutat şi în cuptor ba chiar – un pic încurcaţi, e drept – şi în frigider. De înghiţit nu ar fi avut cum decât doar pe bucăţi. După câteva zile am renunţat amândoi la căutări gândind că or apărea ele într-o zi. Şi au apărut, prefăcându-se aduse de Moş Nicolae în încălţămintea Mihaelei. Se pricepe fetiţa. Dacă aş fi fost fumător urmărind să mă las de fumat i-aş fi spus imediat, „Sofia, pune-mi şi mie ţigările undeva unde să nu mă mai ispitească”. Şi aş fi stat fără nici o grijă că am şansa ca în următorii 20-30 de ani să le găsesc.

Astăzi, în febra ei de transportor hiperactiv de obiecte, Sofia s-a apucat să-mi aducă din balcon nişte greutăţi pentru exerciţii fizice. Stăteam întins pe covor uitându-mă siderat cum a reuşit să ridice în fiecare mână câte o ganteră mică şi împleticindu-se către mine în paşi nesiguri spre stânga şi dreapta, mi le-a potrivit cu viteză în poale. M-am ferit la timp de un dureros început de carieră de alto-soprană. Mândră de perfecta execuţie a acestei mutări de obiecte a fugit înapoi în balcon să treacă grabnic la un nivel mai ridicat. S-a aplecat hotărâtă şi trăgând de o ganteră dublă a ridicat-o înclinându-se periculos în direcţii oarecare. Ricoşând în mers dintr-un perete, a dat cu piciorul peste o pisică de plastic căreia i-a şi scăpat în cap greutatea de un kilogram împrăştiind-o. După ce vacarmul diverselor lucruri ce au mai zburat încoace şi încolo a trecut, fetiţa a făcut scurt ca pisica, probabil în loc de scuză şi a pornit mai departe trăgând de fier. Odată ajunsă lângă mine m-a găsit deja în alertă, încordat la maxim să parez lovitura ce se preconiza. În mare parte am şi reuşit, de restul o să am o vânătaie undeva pe pectoralul stâng.

Însă ar trebui să fiu mulţumit, măcar nu le-a ascuns pe undeva. Dacă totuşi mă gasiţi în chiloţi pe stradă nu fiţi din cale afară de surprinşi. Este clar că nu am mai găsit restul lucrurilor şi nici cheia cu care să intru în casă.