„Ce căciula mea cu animal pe ea este chestia asta albă?” se întreba Sofia cu ochii cât cepele, holbându-se pe deasupra fularului. Şi ca întrebarea-i să-şi afle liniştea răspunsului, am lăsat-o jos din braţe să verifice singură cum stă treaba cu zăpada.
Pironită şi intimidată de lipsa de reper a albului din jur, se uita neajutorată în stânga şi dreapta negăsindu-şi hotărârea direcţiei. La zece paşi depărtare de ea, o strigam amândoi să vină. După un minut şi ceva de nemişcare am gândit că poate i s-au lipit tălpile de zăpadă şi ea de fapt încearcă din răsputeri deplasarea dar ceva nu funcţionează. Şi totuşi, pe figura ei nu se citea decât mirarea peisajului, nicidecum frustrarea pantofilor neascultători.
Am hotărât că este mai potrivit să mai negocieze din cârca mea cu contextul alb din jur, poate aşa va mai prinde ceva curaj, astfel că imediat ce s-a aflat la o distanţă sigură de substanţa albă ce îi cucerise teritoriul vizual, a început să comenteze curajoasă toată chestia. O mică pauză i-a fost necesară ca să arunce câteva „ham”-uri spre doi câini grăbiţi cu treburi pe acolo, dar cum aceia nu au bagat-o în seamă, nu i-a mai băgat nici ea, reluând rapid dialogul cu suprafeţele înzăpezite din jurul nostru.
Ajunşi într-un loc încă nemarcat de paşii altora, am potrivit Sofia cu picioarele direct în zăpadă. Tăcere. Atitudinea nu-i era nici pro nici contra, cred că un nou blocaj pusese stăpânire pe ea inhibându-i exprimarea. Nu am avut mult de aşteptat până când fetiţa a considerat că poate micşora distanţa dintre ea şi zăpadă aşa încât s-a potrivit subit în patru labe. Parcă îi şi auzeam gândurile ce umflaseră căciula şi zburau pe alocuri de sub ea. „Seamănă al naibii de bine cu laptele praf chestia asta. Lapte praf… bun de tot. Logic deci că şi chestia asta… bun de tot. Cred ca o să-mi iau masa mai devreme. Gata, bag trompa în ea! Puah, ce aiureală! E rece şi nu are gust şi… e rece. Şi în plus… e rece. Cred că mai încerc odată, poate că trebuie tehnică aşa ca la suzete. Nu, nu, tot rece şi fără gust a rămas”. Seria de încercări a lasat în urmă nişte urme…unii le-ar spune îngeraşi de zăpadă după cum am mai auzit… eu le-aş asemui mai degrabă cu urmele unui ren beat de la sania lu’ Moşu’… eventual şi el tot pilit.
Din partea mea Sofia, poţi să deszăpezeşti locul înfulecănd omăt, dar o singură nelinişte am. Să ai te rog grijă să nu mănânci din zăpada galbenă!
Jurnalul Sofiei 