Arhivă pentru Septembrie 2009

Pagina 35 – Ieşi te rog din frigider!

Septembrie 28, 2009

Simetria ronţăitor-agresivă ce sălăşuieste în gura fetiţei îşi are constituţia în cei doi dinţi de sus şi cei doi de jos. Este absolut suficient pentru a putea ronţăi mânere de scaun, colţuri de mobilă, suzete torturate, degete luate prin surprindere, reviste diverse şi nu în ultimă instanţă, îndeajuns cât să folosesc fetiţa pe post de unealtă de dulgherie. Pare chiar proiectată pentru aşa ceva. O ţii cu o mână de capătul picioarelor, cu cealaltă de sub piept şi aşa la orizontală, ataci fără ezitare mobilierul în vederea finisării. Nu mai vorbesc că e cea mai bună armă împotriva câinilor agresivi, vorba aceea, am o fetiţă şi nu mi-e teamă s-o folosesc!

Sigur că a trebuit parcursă ceva aşteptare până să ajungă să-şi dezvolte această funcţie. Pe când alţi copii de vârsta ei aveau deja zâmbete împrumutate din reclame la pastă de dinţi, ea avea un dinte sus în stânga şi unul jos în dreapta şi zâmbea uşor diagonal dar sincer. Detalii de altfel, care nu au împiedicat-o să şi-i ascută deseori în mâinile noastre sau în diverse jucării care beleau ochii cât cepele când erau muşcate de cur cu sete. Pardon! De popou. Cum aş putea să nu o înţeleg când a trecut printr-atâta suferinţă ca să-şi iţească dinţii la suprafaţa molfăielii obişnuite. Păi eu dacă mă gândesc că ar fi necesar să sufăr să-mi crească să spunem, un aruncător de grenade în frunte, apoi nu l-aş folosi cu maxim zel să dinamitez o grămadă de spaţii şi oameni ce-mi sunt simpatici? Într-o zi de hoinărit cu maşina prin oraş de exemplu, aş putea reduce traficul cel puţin la jumate, parol! Sigur că Sofia ne muşcă din iubire, nu că ar vrea să ne înfulece puţin câte puţin şi chiar nu aş avea nici o problemă cu asta, dacă nu mi-ar da involuntar lacrimile la câte o manifestare de iubire de-a ei. Lacrimi de emoţie desigur.

Pericolul este maxim în dimineţile în care picioarele îmi ies de sub pătură peste marginea patului. N-am fost obişnuit să dorm cu animale carnivore în jurul meu şi nu-mi stă mintea să mă feresc, mai ales în somn. Mă trezesc brutal prea târziu, când sunt deja marcat de o grimasă interogativă, agăţat de tavan cu o mână, în timp ce cu cealaltă mă ţin de degetul mare de la picior ce îmi pulsează roşu şi mare. Sofia râde. Eu plâng. Lacrimile emoţiei, ţin să vă reamintesc.

Acuma, când am un moment de linişte cu Sofia omorând un morcov, stau normal pe scaun fără să ţin picioarele sub mine şi mă gândesc că toate aceste lucruri îmi dezvăluie cu uşurinţă explicaţia dăţilor în care deschizând uşa la frigider, Sofia aleargă cu frenezie în toate cele patru picioare să ajungă prima în sertarul de legume.

Însă scenariul în care fugim prin casă cu Sofia zburând în patru labe după noi, mi se conturează îngrijorător de clar. Mă văd aruncând înapoi cu scaune pulverizate în aşchii mici din dinţii fetiţei, alergăm dărâmând în urma noastră bibliotecile, transformate pe loc în fulgi de hârtie şi rumeguş de maşina de ronţăit ce vine implacabil după noi. Ajutoare de pe margine mai aruncă câte o halcă de carne să ne ofere un oarecare avans, iar copiii cu zâmbet de pastă de dinţi se uită cu interes la toată tevatura. Părinţi, feriţi-vă! Dominaţia bebeluşilor cu patru dinţi e pe cale să înceapă!

Anunțuri

Pagina 34 – Le vrai connaisseur

Septembrie 9, 2009

Unii se calmează luând în gură o ţigare, alţii o sticlă de băutură, poate unii sug o acadea sau o îngheţată pe băţ, dar în timp ce eu am decis că mai bine ascult AC-DC la un volum duşmănos timpanului decât să mă calmez cu ceva în gură, Sofia, încă ne-experimentată în privinţa opţiunilor acestei lumi, aleargă frenetic după suzetă, imediat ce simte că proaspătu-i psihic prinde culori uşor mohorâte. Este destul de greu să o împiedici, în primul rând pentru că acuma ştie deja că suzeta stă în locul unde doarme şi în al doilea rând, pentru că te poţi pomeni cu un foarte lung text de dojană, format din repetiţia aceloraşi silabe bine dozate într-o logoree ca un foc de mitralieră scăpată de sub control.

V-aţi putea întreba de ce Sofia are momentele ei de indispoziţie, iar răspunsul este pe cât de variat pe atât de simplu. Ba îi este foame, ba îi este somn, ba a speriat-o vaca naibii care scoate sunete bizare, sau dacă a căzut în fund pe sacul cu jucării s-a trezit cine ştie ce flaşnetă cu bateriile secate, să mai aibă un ultim spasm sonor exact când e mai nepotrivit. Motive sunt cu duiumul, lumea asta este agresivă rău şi numai cu suzeta în gură fetiţa îi poate ţine piept neînfricată. Speriată de vreo creatură de pluş colorat, fuge repede cu toate cele patru picioare la suzetă şi se întoarce victorioasă apoi, cu o privire de supererou ce şi-a luat mantia fără de care nu poate să fie plin de supereroism. Şi astfel, cu puterile-i augumentate peste măsură, înfruntă cu stoicism vaca placidă ce i-a zdruncinat calmul, ori turbatul telefon de plastic ce sună din când în când declanşat de reguli complet ascunse înţelegerii noastre.

Astăzi însă, m-am decis să pun copilul în faţa unei probleme a cărei rezolvare ţine cu siguranţă de geniu sau măcar de o profundă gândire analitică, sau poate – în fine – de niscaiva intuiţie feminină măcar. Admit că unul dintre gândurile ascunse a fost să încerc să o lecuiesc un pic de drogul suzetei – suzetonină cred că am să-i spun – atunci când i-am pus încă trei suzete lângă cea spre care alerga tropăind frenetic mâini şi genunchi. Aşteptam să o văd cum intră într-un blocaj decizional, cum transpiră făcând corelaţii şi comparaţii, cum se enervează în faţa obligatoriei alegeri.

Sofia s-a aşezat cu solemnitate în fund şi a prins ferm una dintre suzete cu două degete. Cu expresia celui mai renumit degustător de vinuri atunci când priveşte în lumină paharul cu rosé, fetiţa a ridicat suzeta la nivelul ochilor analizând cu o mină serioasă modelul. Ţinând în continuare mâna strânsă, a întins-o pe cealaltă după următoarea opţiune. Stătea acuma privind ambele suzete şi întorcându-le uşor pentru o verificare detaliată din mai multe unghiuri. Ca un adevărat cunoscător în materie ce se dovedeşte a fi, ştie că inspecţia vizuală este doar o parte a comparaţiei, aşadar fără ezitare a dus în gură prima suzetă, molfăind-o usor încruntată, simţind forma şi textura, fermitatea cu care rezistă sucţiunii, etanşeitatea care nu trebuie să fie absolută ci să aibă o oarecare flexibilitate, priza la nivelul inelului-mâner, precum şi aspecte mult mai subtile cum ar fi zgomotul generat, sau viteza cu care poate fi întoarsă dacă a fost introdusă în gură greşit. Ca observator neavenit aş fi spus că suzeta simetrică câstigă sigur, pentru că nu trebuie să o întorci indiferent cum ai băgat-o în gură, dar vai cât de slabe îmi sunt cunoştinţele în materie. Acel avantaj este minor pe lângă lipsa fidelităţii anatomice, potrivirea marginii de jos la nivelul bărbiei şi până la urmă – de ce nu – satisfacerea secvenţei corecte de folosire a unei suzete prin introducerea voită invers pentru a putea fi rotită în gură, act ce probabil ofera mulţumire abia atunci când ai depăşit un anumit nivel în domeniu, abia atunci când eşti un adevărat şi notoriu cunoscător în utilizarea suzetelor.

Pe rând, a evaluat fiecare dintre cele patru obiecte cu o migală de ceasornicar şi cu o seriozitate şi concentrare ce eu probabil nu aş avea-o nici la dezamorsarea unei bombe. Singurul moment ce a pus-o niţel în dificultate, lucru pe care cu greu l-a lăsat să se întrevadă, a fost situaţia în care avea câte o suzetă în fiecare mână şi una în gură şi o privire uşor contrariată spre a patra suzetă, privire ce parcă şoptea „de ce nu m-a facut mama caracatiţă”. Cu toate acestea, să nu care cumva să credeţi că nu a încercat să rezolve problema cu piciorul. A renunţat totuşi, gândind pesemne că nu se cade ca din poziţia ei de homo sapiens – chiar dacă încă nu erectus – să se folosească de gesturi specifice primatelor.

Fără doar şi poate, câştigătoarea dintre cele patru este cea mai bună. Eu unul, nu am nici o îndoială! Nu o deranjează totuşi să aibă o suzetă în gură şi una în mână – bănuiesc că pentru backup – nu se ştie niciodată ce vremuri grele intervin.