Pagina 24 – Cu jucăriile la atac!


Evadând uşor-uşor dintr-o lume a simplelor observaţii, Sofia intră hotărâtă în lumea interacţiunilor. Chiar dacă gama de interacţiuni este mult mai vastă, o să mă aplec doar asupra interacţiunilor cu obiectele. Cum noi doi şi cele două pisici ies din categoria obiectelor – chiar dacă pisicile pot fi folosite sporadic pe post de împiedicător sau ceas deşteptător – rămân restul de lucruri la care fetiţa are acces direct, iar acestea ar fi într-o ordine a complexităţii, următoarele: suzeta, propria-i salopetă, nelipsiţii şi dinamicii ciorăpei, şerveţelele de şters balele, părul lu’ tat-su, ochelarii lu’ mă-sa şi jucăriile. Ar trebui să vă fie deja clar că nimic nu e mai interesant de descris pentru mine acuma decât jucăriile. Sunt fascinante şi cu personalităţi minunat de diferite.

Găina cu gâtul rupt.
Este un fel de pui foarte viu colorat, însă la început eşti convins că e un soi de papagal exotic cu o boală severă de pene pentru că le are lipsă. După minuţioase observaţii ulterioare, poţi să susţii hotărât că e o găină. Faci abstracţie de culori şi deja aştepţi cu convingere un ou. Oul nu vine, deoarece chiar aşa de găină cum este ea, are gâtul rupt. Nu degeaba însă. O tragi de cap, scoate un cârâit mecanic şi apoi din neştiutele ei organe interne începe să iasă o melodie de flaşnetă obosită, în care parcă notele se nasc cu greutate şi fără nici un chef, unele chiar avortând la ieşire. Când tragi găina de gât, îl lungeşti aşa cu fo’ zece centimetri, iar apoi pe măsură ce flaşneta se smiorcăie, gâtul îi revine la dimensiunile iniţiale însă cu capul întors într-o poziţie imposibilă pe spate şi într-o parte. Mi-aş dori să văd o pasăre domestică alergând aşa – cred că ar fugi doar în cercuri, ricoşând din când în când din obstacole. În timp ce găina îşi revine la gât, tempoul melodiei încetineşte până când ajungi să te bucuri prosteşte că mai iese câte un clinchet rătăcit la câteva secunde. Îi mai dai un ghiont ca unei mortăciuni când vrei să fii sigur că nu mai mişcă şi ea mai scapă două note muribunde, pentru ca într-un final chiar daca o scuturi frenetic, să fie o găină complet consumată…şi cu gâtul rupt.  Recunosc cu o oarecare teamă că simt o plăcere sadică să trag găina de gât, iar lucrul acesta mă înspăimântă cu atât mai mult cu cât jucăria îi este adresată copilului, nu mie.

Vaca manuală.
Chiar dacă îi pot spune aşa, denumirea nu trebuie să vă intimideze pentru că este de fapt o mănuşă-vacă. Sau o vacă-mănuşă. Sau o vacă de băgat pe mână, indiferent cum o luaţi. Invidiez designerul ei pentru creativitatea de care a dat dovadă când i-a făcut şi coada. Asta pentru ca celui care bagă vaca pe mână, să-i fie clar de fapt pe unde bagă mâna în vacă. Mă simt ca un doctor veterinar căzut în retard, prostindu-mă cu mâna în vacă şi sperând ca treaba asta să distreze Sofia. De fapt, dacă mă gândesc bine acuma, chiar ar avea motiv de distracţie pe seama mea. Singura inadvertenţă de observat atunci când stai cu mâna în fundul acestui animal sfânt pentru indieni, este că atunci când scoate limba are limbă de câine. Sunt niţel contrariat pe această temă, având în vedere mai ales detaliul cu coada. Ori n-au mai avut limbi de vacă, ori creştea nejustificat costul de producţie folosind limbă de vacă ori…au început un câine şi le-a ieşit în final vacă printr-o deplorabilă încurcătură de schiţe. A! Şi să nu uit! Are ochi albaştri…ce frumos!

Reclame
Explore posts in the same categories: Sofia

7 comentarii pe “Pagina 24 – Cu jucăriile la atac!”

  1. iuliaca Says:

    abia astept sa te vaz ce zici cand apar papusile !:-))sa le vezi pe alea ce moace au,Nu,nu, eu nu am casa plina de papusi ,am vazut si eu la alttii 🙂

  2. degetica Says:

    intr-adevar, acuma e nimic. Si cu un pic de noroc si manipulare, pana la 4 ani o fraieresti.
    dar dupa aia…..papusi, ponei din aia de care deseneaza fimea:D, ursuleti, bucatarie de papusi,cu farfurioare, cescute , lingurite, furculite , casa de ponei,zeci, sute de creioane si carioci, , cuburi de lego, mega blocks, bucatele de puzzle……mai zic????

  3. pepitoid Says:

    papusi? Sofia? mai discutam…
    cowboy si indieni, trenulet, sabii cu laser, catapulte poate.

  4. pepitoid Says:

    4 ani de fraiereala? ma crezi asa de capabil?
    nu mai zice ca deja ma uit in jur dupa locuri de depozitare. Sigur creioanele si alte obiecte de desenat o sa fie multe dar asa sper eu ca ea..nu stiu inca ce spera 🙂

  5. toni Says:

    bai..si eu am ochi albastrii…:)))
    asa…dupa cum ai vazut in filmuletul unde-ai avut prostul obicei sa-ti lasi literele aiurea, is si eu ca si sofia voastra la fel de tembelizat de astfel de gulii plushate..:) p’aia cu gaina am vazut’o si eu pe undeva sub forma de girafa…cica era mai explicabil fenomenul caci aveai liniste stiind c-a tras Altul de gatul ei inainte, tu nefacand decat sa continui creatia divina..:)insa vaca cu fundu’ gol e chiar interesanta si inedita caci oricat de retard ai fi domn doctor, te asigur ca-n realitate trebe sa intri pe de-antregul ca sa-i ajungi cu mana la…limba…:))) iar limba-i de canish caci din cele trei variante, si anume enlgeza, romana si…de catzel, asta era cea mai ieftina. Nu-i trebuia traducere..:P

  6. pepitoid Says:

    toni, poti sa ai ochii albastrii, dar pentru un control te duci la doctorul specialist 😛
    girafa? pai nu stii cata placere e in a lungi gatul gainii! daca ar fi fost girafa totul ar fi fost atat de natural si plicticos…
    cat despre vaca, nu vreau sa stiu cum ai ajuns sa ma asiguri ca trebuie sa intri pe de-a-ntregul, chiar nu vreau sa stiu! 😛

    PS: bine ai revenit prin jurnal, multam de vizita!

  7. Cristina Says:

    😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: