Pagina 22 – Arhimede în chiloţi de baie


Pe burtă sau pe spate,
În genunchi sau chiar în coate,
Sofia ‘nvaţă sa înoate.

Să depăşesc cât mai repede momentul poetic şi încă şiroind de apă de la baia de seară să povestesc cum au evoluat lucrurile pe această temă. Spuneam acum ceva vreme prin pagina 1, cum stau treburile cu băiţa de seară. Iertaţi-mi diminutivul, mai ales că numai băiţă nu mai este, ci e ditamai îmbăierea pe care o facem toţi trei. Sofia dezbrăcată, noi îmbrăcaţi. Ei bine, dacă atunci era vreme de observaţii privind broasca termometru sau alte detalii şi ornamente cu totul domestice ale acestei activităţi, acuma trebuie să vă închipuiţi o fântână arteziană care erupe din cădiţa de plastic, fântână al cărei motor este chiar Sofia. Şi jur că nu o ţinem cu forţa în apă să se poată spune că se zbate ca să evadeze. Dimpotrivă, o suspectez că abia aşteaptă să ajungă să experimenteze legea lui Arhimede.

Cu riscul să nasc probabil amintiri neplăcute legate de orele de fizica fluidelor, am să survolez pe scurt principiul lui Arhimede care spune că „un corp scufundat într-un fluid, este împins de către acesta cu o forţă egală cu greutatea volumului de fluid dezlocuit”. Iată încă un principiu care în incinta băii mele nu are ce căuta. Când corpul scufundat în fluid este al Sofiei, atunci marea parte a fluidului este împinsă afară din recipientul în care se află. Pe mamă, pe mine, pe oglindă, pe prosoape, pe jos într-un final. Nu este împins tot dintr-o dată, ci în valuri, jeturi şi alte forme de ţâşnituri succesive. Am avut la un moment dat bănuiala că o agit eu când o spăl cu simţ de răspundere pe cap, sau când o spală mama ei prin diversele locuri mai mult sau mai puţin accesibile, însă nu, agitaţia începe imediat cum simte contactul cu apa, iar din baie încep să se audă dialogurile standard. „Ţine-o tu de piciorul ăla până termin eu cu partea asta! Stai că mi-a alunecat! Am prins-o eu de mână, clăteşte repede acum! Mă ridic imediat înapoi că alunec rău cu papucii aştia! Te duci tu încă odată dupa şampon? Acum e sub maşina de spălat. Lasă prosopul ăla! Îl storc eu când terminăm.”

Într-un final glorios, terminăm şi spălatul Sofiei şi apa din cada de plastic, iar eu pot continua cu schimbatul hârtiei igienice cu una mai puţin îmbibată, vidanjarea băii şi schimbatul papucilor cu unii care nu pleoscăie la fiecare pas. Sunt hotărât să pun orar pe uşa de la baie astfel: 19 – 21 piscină, restul zilei – baie. Cât despre Sofia, dacă îşi continuă tot aşa lecţiile de înot, voi merge cu ea liniştit prin Cişmigiu la vară, pentru că ştiu că dacă se întâmplă să scape în lac, se va zbate cu mare plăcere până îl va goli, după care se va plimba nestingherită pe fundul acestuia printre hidrobiciclişti frustraţi şi raţe siderate.

Reclame
Explore posts in the same categories: Sofia

4 comentarii pe “Pagina 22 – Arhimede în chiloţi de baie”

  1. Lala Says:

    Felicitari, Sofia are un tatic minunat .
    Si ca un comentariu nu vei scapa de acel orar de piscina nici pe la 8 ani 🙂
    Fiul meu cel mare inca se crede la strand in fiecare seara iar cel mic ii calca eroic pe urme.
    Mi-am permis sa te adaug pe lista de bloguri esti foarte talentat atat la scris cat si in profesia de tata.

  2. Ana Says:

    Eu o spal direct incada mare, de cand avea 7 luni, si tot face balta. Mai ales ca de o luna nu mai vrea sa stea decat in picioare si sa plimbe asa de la un capat la altul al cazii.

  3. pepitoid Says:

    Lala, multumim de aprecieri!
    Este „incurajator” ce-mi zici, dar macar stiu ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea de piscina 🙂
    Multumesc si pentru adaugarea pe lista, va fi reciproc.

  4. pepitoid Says:

    Ana, recunosc ca abia astept sa o putem spala in cada si nu in cadita de plastic.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: