Pagina 13 – Lupte libere


Este momentul sa abordăm o problemă de mare importanţă şi anume mişcarea. Când orbitez în jurul unui concept, nu fac referinţă imediat la definiţia sa din dicţionar şi, dealtfel, îmi e mult mai uşor să vă zic asta decât să mă urc după cărţoi în bibliotecă. Totuşi, de dragul organizării ideii, voi ataca acest subiect pe la categoria ordinii mişcării. Plecând aşadar de la o mişcare complet întâmplătoare sau browniană şi ajungând până la fineţea şi precizia unui perfecţionist al caligrafiei japoneze, aş putea trasa o scară a ordinii mişcării. Oricât de fascinantă ar fi caligrafia japoneză, subiectul este totuşi mişcarea Sofiei, deci să nu ne abatem. Da, fetiţa mişcă. Şi puteţi ghici cam pe unde se plasează ea pe scara ordinii mişcării dar, de fapt, nici nu vă las să ghiciţi pentru că e mult prea simplu. Dacă pe domnul Robert Brown l-ar fi chemat Sofia, ar fi fost şi mai simplu pentru el să definească o mişcare complet aleatoare prin simpla observare a propriului comportament. Mă gândesc acum că poate totuşi exagerez un pic, deoarece anatomia umană are nişte limite, încheieturile nu te lasă să te mişti chiar în toate direcţiile şi în orice formă. Sunt totuşi puţini cei care merg cu genunchii în interior şi cu coatele în exterior.

Cu recunoştinţă în suflet îmi mărturisesc liniştea la gândul că Sofia nu e caracatiţă. La cât zbate din toate membrele, nu vreau să-mi închipui ce ar fi însemnat să aibă opt. Iar eu, ca tată caracatiţă ce m-aş fi aflat, să încerc să le urmăresc pe toate. Nu mai vorbesc de miriapozi. Am timida convingere, că miriapodul nu a mai urcat pe scara evoluţiei pentru că nu a reuşit să se hotărască cu ce picior să înceapă. În fine, să nu mă pierd printre picioare şi să recunosc totuşi că există în mişcările Sofiei şi câteva ce pot fi identificate. Predominant este însă, mersul pe bicicletă – fără bicicletă desigur.

În rolul bicicletei se află de regulă nefericitul care se nimereşte în faţa picioarelor ei. Mi-a trecut prin minte să-i lipesc pe haine etichete cu “Nu staţi în raza de acţiune a utilajului!” dar ar fi fost de prisos. Până să citeşti eticheta, deja ar fi trebuit să te apleci să-ţi cauţi ochelarii. Maica-sa, s-a adaptat. După ce a luat câteva şuturi în sâni de i-a fost necesar un sfert de oră să îi aranjeze la loc pe direcţia faţă-sus, ştie să se ferească. Cu tat-su însă e altă discuţie. Cum sunt eu mai domol în reacţii şi conexiuni şi cu speranţa că n-are cum să fie o tragedie, am continuat să o ţin cu capul pe genunchi şi cu picioarele spre mine. După ce mi-a sărit genericul de cateva ori de la nişte călcâie în burtă, am hotărât că mai bine stau niţel mai departe şi nu mă mai aplec aşa mult deasupra “utilajului”. Şi cum la faţă nici atât nu putea ajunge cu picioarele, iar stomacul era deja în afara zonei de contact, Sofia a hotărât cu totul natural că este potrivit să-mi administreze două pedale sub centură. Sau trei, nu mai ştiu, că au fost prea rapide şi bine plasate.

Fizica ne spune (sau mi-a spus doar mie greşit) că pentru orice acţiune există o reacţiune, forţă, de aceeaşi mărime dar cu sens invers acţiunii care se aplică. Eu cu teoria în general nu mă cert, dar să-mi explice şi mie cineva în termeni mai simpli, cum poate veni reacţiunea de sub centură în călcâiul responsabil de acţiune. Dacă reacţiunea a constat în sunetul mic şi bolnav, pe jumătate sugrumat pe care l-am scăpat printre lacrimi, atunci fac ceva cu teoria lor şi declar că nu sunt de acord cu fizica asta. Vreau alta. Fără lovituri nepermise.

Reclame
Explore posts in the same categories: Sofia

2 comentarii pe “Pagina 13 – Lupte libere”

  1. Adrian Says:

    Iti dai seama, continuand asa ai putea ajunge un Farinelli de-al nostru ;-))

  2. pepitoid Says:

    Nu cred, pentru ca nu-mi place sa port parul in fundite 😛


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: