Pagina 2


Ceea ce nu scrie în manualul de utilizare al fetiţei este că vine la pachet cu o serie întreagă de caracteristici adiţionale, majoritatea create astfel încât să te ia prin surprindere.

De această dată trebuie să vorbesc despre sonorizare. Da, fetiţa are o gamă întreagă de efecte sonore şi nu mă refer la ţipături, urlături şi alte potpuriuri la nivel sonor ridicat. Este vorba aici de efecte sonore subtile, unele discrete şi şoptitoare, altele vesele şi ţopăitoare, iar unele insidioase şi perfide.

Ieri bunăoară, şi-au făcut la un moment dat apariţia în pătuţ foşniturile care anunţă ora mesei. Este un fapt curios, deoarece mie de obicei îmi chiorăie maţele dacă îmi e foame. Fetiţa e o delicată – foşneşte doar. Asta la început, pentru că dacă persişti în a nu o băga în seamă, ajungi cu tavanul în cap, dar povestea asta o voi spune altădată. Aşadar, fetiţa foşneşte, biberonul la încălzit clăbuceşte, o pisică se-nvârteşte – cu miaul scuturat pe alocuri – iar eu îmi exersez liniştea interioară. Cu cât în exterior e mai multă gălăgie cu atât în interiorul meu e mai multă linişte, dar asta nu pentru că excelez în exerciţii cu tentă orientală ci pentru că la zgomot mare nu mai pot gândi. E simplu.

Avem noroc totuşi că aparatul pe care l-am luat special pentru încălzitul biberonului îşi îndeplineşte misiunea asta în cam patru minute. În tot acest timp, foşnitul escaladează la icneli şi apoi la un soi de gemete melodioase ce se contopesc armonios cu mieunatul din ce în ce mai mirat al pisicilor. V-am spus că împărţim spaţiul şi cu două pisici? Nu? Ei bine, da. Dar e plăcut, să ştiţi, pentru că sunt destul de agile. Când eşti deja convins că nu mai ai cum să eviţi coliziunea cu o pisică, ea ţuşti! Şi cazi doar tu. Pisica nu e proastă.

În fine mă odihnesc, în timp ce cu o mână ţin Sofia şi cu alta biberonul pe poziţia de ţocăit. Ţocăitul este zgomotul predominant al acestei faze. Este oarecum obsedant ţocăitul ăsta, chiar sunt norocos că nu folosim biberoane de zece kile pentru că ţocăitul ar fi durat ore şi ore în şir. Aşa, la 100ml se termină în maxim douăzeci de minute. Încă zece minute îmi mai ţocăie creierul de unul singur şi apoi totul este în regulă. Gândurile normale îmi revin, la început timid, apoi din ce în ce mai îndrăzneţe. Un gând din ăsta îndrăzneţ îmi şoptea acum câteva zile că ce frumos ar fi să aibă Sofia la un moment dat un frăţior. L-am catalogat drept un gând prea îndrăzneţ şi l-am omorât din faşă. Iar frăţiorul nu a avut nimic împotrivă.

Recunosc că îmi place să mă uit prin fundul transparent al biberonului cum dispar ultimii mililitrii de lapte ca într-o gaură neagră. O fi ceva pervers în asta şi trebuie să-mi iau nişte şedinte de psihoterapie? Probabil că da, dar mai amân acel moment. După ce ţin fetiţa cu piciorul la podea şi trag cu ambele mâini de biberon, reuşesc să îl deventuzez din ea. Ţocăitul se încheie printr-un oftat melodios de mulţumire şi arborarea unui zâmbet plin de lapte care cere un prosop pe faţă. Prosopul şterge laptele dar îi lasă zâmbetul acolo. O să zâmbesc şi eu aşa după ce mănânc o şaorma cu cartofi prăjiţi care zboară prin jurul meu şi maioneza care-mi curge ba pe stânga, ba pe dreapta.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Sofia

3 comentarii pe “Pagina 2”


  1. Atat de haios sa vad lumea unui copil prin ochii taticului! Oare cum trebuie sa fie pentru voi, barbatii venirea pe lume a propriului vostru copil?? M-am intrebat asta de nenumarate ori, desi eu nu sunt in postura voastra si nici macar mamica nu sunt… ink… Si tot de atatea ori m-am intrebat oare cum va fi cand voi avea propriul copil? Oare voi fi o mamica buna? Oare ma voi decurca?
    Cred ca atunci cand va veni momentul voi stii cu siguranta, nu?

  2. pepitoid Says:

    Nu-ti face atatea probleme, are natura grija de toate astea. Poate fi copilul oricum, autoconservarea speciei te va „obliga” sa-ti placa de el. Cum e pentru noi barbatii? Huh! cred ca peste cateva pagini de jurnal incerc sa-mi dau seama mai concret 🙂

  3. Adrian Says:

    Nasule, de-abia astept sa te vad mai incolo, cand tipa de placere ore-n sir… Doamne ce concert mirific! Cred ca asta e primul lucru pe care mi-l aduc aminte cand vine vorba de nepotu!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: