Arhivă pentru Noiembrie 2008

Pagina 1

Noiembrie 28, 2008

Aventura începe de fapt cu băiţa de seară. Băiţa de seară are loc în cel mai bun caz…seara. Pregătirile sunt intense, se măsoara cu extremă rigurozitate temperatura apei, se pregătesc soluţiile necesare şi cu adânci emoţii înfipte în suflet, toţi sperăm că va fi bine. Termometrul din cădiţă scrie 37 °C, e perfect, fugiţi şi aduceţi fetiţa că am atins temperatura optimă! Şi fugim. Şi de aici încep discuţiile. Noi folosim cuvinte, iar ea…greu de zis…în general face abuz de limbaj non-verbal cu toate că i-am explicat în mod repetat să nu mai dea din cap, mâini şi picioare când vrea să spună ceva.

Măi fetiţă, i-am spus, articulează şi tu, spune de exemplu – tati, eşti un idiot cu cădiţa şi termometrul tău tâmpit în formă de broască ţestoasă care se hlizeşte tembel de sub apă. Şi recunosc că dacă ar spune asta, ar avea dreptate. Când ajung cu ea la cădiţă, catastrofă, broasca ţestoasă semnalizează – cu aceiaşi ochi tălâmbi – 36 de grade! Mă scarpin în cap cu o privire de animal domesticit cu forţa şi caut explicaţii prin relicvele de fizică elementară prăfuite undeva prin cotloanele creierului meu obosit. A! Ştiam eu că sunt deştept! De la evaporare – îmi suflă un neuron încă treaz şi, cu o nemărginită mulţumire că am descoperit gradul lipsă, bag nişte apă fierbinte să-l aduc la loc. Broasca rânjeşte tembel – 38 °C – câteodată am impresia că-şi bate joc de mine broasca asta.

Îmi spun că un grad în plus nu contează, mai ales ca fetiţa a obosit de plânsul aşteptării băiţei şi suge nervos suzeta. Încă nu mi-am dat seama ce animal mă priveşte uimit de pe suzeta ei. Are nişte ochi mari şi dacă te uiţi mai mult la el în timp ce fetiţa o molfăie rişti să fii hipnotizat. Am cautat să-mi explic de ce pe toate obiectele care apar odată cu copilul mic, sunt în general aplicate fel de fel de animale mai mult sau mai puţin prietenoase. De la o vreme, când închid ochii, mi se perindă prin faţă răţuşte, ursuleţi, peştişori, încă nişte răţuşte, căţei exoftalmici şi dinozauri cu nişte forme atât de voluptoase încât te întrebi la ce se gândeau cei care i-au desenat, în momentele lor de extenuantă creaţie. Nu are rost să discut de coloristica implicată, deoarece am realizat că imaginaţia abia îmi respiră atunci când vine vorba să ornez o omidă veselă sau să îmbrac un crocodil gingaş. Eu simt o acută nevoie să văd un biberon ornat cu excavatoare. Sau cu scule de mare putere. M-ar mulţumi nişte ciorăpei cu fractali pe ei sau de ce nu, o bluziţă cu teoria relativităţii pentru cei mici. Puţină înclinaţie tehnico-ştiinţifică nu ar strica, aş îmbrăca fetiţa în timp ce aş înţelege pe deplin cum funcţionează pila electrică exemplificată pe căciuliţă, sau care sunt principiile geometriei neeuclidiene împărţită pe capitole într-un pachet de scutece absorbante. Anticipez că altfel ar face fetiţa pipi într-un mănunchi de scheme şi ecuaţii decât între ochişorii holbaţi ai unui ursuleţ nevinovat şi binevoitor. Şi nu s-ar compara plăcerea regurgitării laptelui pe un prosopel cu câteva grafice în loc să bage la umezeală nişte pisicuţe pufoase care cu o privire semi-tristă sunt împăcate cu gândul că nu au nici o scăpare din şerveţelul lor de sacrificiu.

În fine, trecem cu elan la scufundări şi realizez forţat de împrejurări şi de nivelul decibelilor care explodează din cădiţă că un grad în plus contează. Mult. Urăsc broasca. Îmi dau seama că am bagat fetiţa albă în cadă şi o scot plină de culoare. Roşu. Dar să vedem partea bună totuşi, deoarece acum este mult mai curată şi pregătită pentru un nou set de răţuşte, ursuleţi, căţeluşi şi – nu pricep cum am uitat să-i menţionez – iepuraşi, da, mulţi iepuraşi. În hainele pentru bebeluşi este o adevărată inflaţie de iepuraşi. Vedea-i-aş tocană.

Anunțuri